Concursul Seismic Design Competition a fost pentru mine cea mai intensă perioadă din timpul celor 4 ani de facultate. O adevărată explozie de emoții; de la concentrarea la cote maxime pe parcursul sutelor de ore de lucru minuțios pe structură, la lacrimi de bucurie când ne-am văzut echipa pe podium. Și toate aceste trăiri, lângă 14 oameni pur și simplu minunați, alături de care am cele mai frumoase amintiri de până acum. Multitudinea de oameni noi pe care am avut ocazia să-i cunosc, de la studenți asemenea mie, care își dedică la rândul lor sute de ore din timpul lor liber activităților extrașcolare, la ingineri, arhitecți și profesori de renume internațional. Oameni de la care am învățat lucruri noi, de la care am primit sfaturi sau am aflat o poveste nouă de viață. Oameni pe care abia aștept să îi revăd. Știți expresia “Când ai făcut ultima dată ceva pentru prima dată”? Primul zbor cu avionul, primul continent nou vizitat sau prima conferință internațională de un renume extraordinar, sunt doar câteva dintre experiențele trăite în Los Angeles, California pentru prima dată, în iunie 2018. Poate acesta a fost motivul entuziasmului meu asupra experienței SDC. Poate asupra voastră nu ar avea acest impact. Tot ce pot să spun cu certitudine, e că merită să riscați. Ați putea rămâne cu cele mai frumoase experiențe trăite.