Cine spune că munca și plăcerea nu pot fi amestecate, nu ne-a cunoscut echipa.
Spre final de noiembrie am decis că pentru a lucra cât mai eficient și armonios, echipa are nevoie de un teambuilding în care toți membri să fie prezenți, să se cunoască mai bine și să interacționeze. În aceea perioadă prioritatea echipei era realizarea propunerii pentru design pentru prima etapă de selecție a echipelor, care vor particpia la conferința din vară din Los Angeles. Miza era destul de mare și știam cu toții că trebuie să dăm tot ce este mai bun, ca echipă.
Teambuilding-ul a avut loc la o cabană de-a lungul unui final de săptămână. Parcursul fiecărei zile era deja prestabilit și clar organizat. Dimineața pe la ora 10 ne apucam toți de treabă. Ne-am împărțit în funcție de sarcinile, pe care am dori să le îndeplinim și care erau punctul forte al fiecăruia, urmând ca seara să ne destindem, să ne încălzim în jurul unui foc de tabără și să animăm atmosfera.
Astfel a fost un weekend, care poate fi descris prin atâtea cuvinte: plin, solicitant, amuzant, relaxant, distractiv și prosper. În acel timp s-a realizat sub formă brută prima variantă a textului stiințific, ce urma predat mai târziu în decembrie. Dar, ca un element mai important pentru ce va urma, s-a realizat un „bounding” între membrii echipei. Am început să ne cunoaștem mai bine, să ne dăm seama de calitățile fiecăruia, să învățăm unii de la alții și cum putem lucra cel mai bine unul cu celălalt.